Deși, în fiecare zi, în mass-media auzim mesajul de interes public ”Pentru o viață sănătoasă evitați consumul de zahăr, sare și grăsimi”, totuși tentațiile reclamelor, graba, obiceiurile sau pofta de ceva dulce, ne fac să le ignoram. Biscuiții, pizza, hamburgherii, shaorma, asezonate cu o băutură răcoritoare (coca-cola, sprite, fanta, bere, etc.), au început să facă parte tot mai mult din viața noastră, dar mai ales, din viața copiilor, adolescenților sau tinerilor.
Principala problemă cu aceste alimente este că au un conținut ridicat de grăsimi dăunătoare organismului alături de glucidele simple din zahăr și făină albă. Aceste combinații alimentare oferă un număr mare de calorii și prezintă riscuri pentru sănătatea vaselor de sânge, favorizând apariția aterosclerozei.
Ateroscleroza este o boală care apare ca urmare a depunerilor pe pereții interni ai arterelor, a unor depozite de substanțe grase, lipido-colesterolice și săruri de calciu, care formează plăci de ateroame. În paralel cu aceste depuneri are loc sclerozarea pereților arterelor care devin rigizi în urma formării unui țesut conjunctiv, cu pierderea elasticității.
Boala debutează încă de la vârsta de 20-25 ani și evoluează ”în tăcere“ o perioadă variabilă de timp. Este un proces lent, care se poate dezvolta în ani de zile, fără nici un simptom și duce la îngustarea arterelor care transportă sângele oxigenat de la inimă către celelalte organe ale corpului.
Astfel ateroscleroza poate cauza infarct miocardic acut, atacuri vasculare cerebrale sau alte afecțiuni cardiovasculare.
Într-un top nedorit al mortalității din cauza afecțiunilor cardiovasculare, Romania este pe locul I în Europa și pe locul III în lume. Astfel că, în ultimul deceniu, nu mai puțin de 1.700.000 de români și-au pierdut viața din cauza acestor afecțiuni.
Vestea bună este că ateroscleroza poate fi prevenită și chiar încetinită, prin identificarea și corectarea factorilor de risc, dar și în depistarea stadiilor incipiente ale aterosclerozei pentru inițierea terapiei specifice.
Primele modificări vasculare, asociate cu faza incipientă a aterosclerozei, sunt acum detectabile cu metode de măsurare a funcției arteriale. De exemplu cu Arteiograf TensioMed™
Unda de puls este oglinda rigidității arteriale și a funcției arteriale. Forma undei de puls este influențată de elasticitatea aortei și rezistența arteriolelor periferice, toate acestea putând fi apreciate prin analiza undelor de puls.
Analiza undei pulsului este posibilă în present prin folosirea unei metode noninvazive cu ajutorul dispozitivului medical acreditat Arteriograf TensioMed™, disponibil recent la Centrul Medical Sănătatea Craiova.
Arteriograful măsoară “vârsta arterelor“ care înseamnă starea de rigiditate crescută a arterelor. Această rigiditate se agravează cu vârsta, depinzând de stilul de viață și anamneză familială. Această stare apare când se pierde elasticitatea arterelor, acestea devenind treptat rigide, în literatura de specialitate cunoscută sub numele de “Stiffnessul arterial”.
Parametrii măsurați de Arteriograf TensioMed™ sunt:
I. Parametrii de funcție arterială și stiffness:
Aix (%) = (P2 – P1) / PP 100. Aix este oglinda și măsura capacității de dilatare reală a arteriolelor și oferă informații prețioase cu privire la funcția / disfuncția lor. Este așadar un indicator prețios al disfuncției endoteliale și poate fi modificat prin medicație.
Aix (%) = (P2 – P1) / PP 100. Aix este oglinda și măsura capacității de dilatare reală a arteriolelor și oferă informații prețioase cu privire la funcția / disfuncția lor. Este așadar un indicator prețios al disfuncției endoteliale și poate fi modificat prin medicație.
II. Presiunea arterială periferică:
Arteriograful TensiMed™ folosește ca senzor o manșetă specială care se aplică pe braț, este legată de un tonometru oscilometric de precizie și rezoluție ridicată, semnalele slabe din manșetă fiind amplificate și percepute într-o calitate adecvată. Prin transmiterea acestor date – utilizând tehnologie wireless – la un calculator cu un soft special, devine posibilă prelucrarea suplimentară, detailată a acestora.
Metoda este neinvazivă, nedureroasă, nu se creează o stare de disconfort pacientului și este extrem de utilă pentru toți adulții cu vârsta de peste 30 ani, vârstă de la care poate începe fenomenul de ateroscleroză.
Lumea s-a schimbat. Și odată cu ea și pretențiile noastre.
Stresul de a avea o viață în lux – în detrimentul odihnei, sportului zilnic, a hrănirii la timp cu produse proaspete și fără E-uri – au favorizat creșterea frecvenței bolilor cardiovasculare și nu numai. Omul nu poate avea o viață lungă dacă e lipsit de: mișcare, odihnă, relaxare, aer curat, apă sănătoasă, hrană proaspătă, naturală și antioxidanți. Acesta e adevăratul motiv pentru care nimeni nu e ocolit sau iertat de boală, indiferent de meserie și țară.
Dacă vrei să trăiești fără griji, cea mai sigură formă de a nu te mai confrunta cu astfel de probleme medicale este PREVENȚIA. Ea constă în:
Pentru o bună prevenție este indicat să vă faceți verificări la aparatul arteriograph cel puțin o dată pe an (din șase în șase luni). Medicii Centrului Medical Sănătatea din Craiova vă stau la dispoziție.
Efectele observate: o mai bună atenție auditivă, îmbunătățirea clarităţii vocii, capacitatea de concentrare mai mare, gestionarea mai bună a sunetelor deranjante, stabilitate emoțională îmbunătățită.
Este o metodă de observare a sângelui viu, neprelucrat chimic, prin intermediul unui microscop. Permite vizualizarea în timp real a componentelor sanguine – celule roșii, albe, trombocite, plasmă – dar și a eventualelor microorganisme care pot circula în sânge.
Ajută să observăm caracteristici precum forma și dinamica celulelor sanguine, prezența unor aglomerări sau modificări ale plasmei, aspecte care pot reflecta starea generală de echilibru a organismului.
Este o metodă modernă, fără nicio intervenție invazivă, care „ascultă” vibrațiile electrice naturale ale corpului și le compară cu repere optime energetice.
0351 458 808 / 0251 212 222
contact@centrulmedicalsanatatea.roCraiova str Imparatul Traian Nr 69